Roxana şi
Sevilia împreună cu şeful lor Victoraş au făcut un blat pentru colegul lor, consilierul
local Nicu şi au reuşit să-i confere balta şi o parte din islazul comunal din
satul Romaniţa. Poliţistul Codruţ a prins de veste şi a început o anchetă.
Ancheta a devenit anevoioasă din momentul în care Nicu a ajuns primar în locul
fostului şef. Chiar şeful de post, Dorel, punea beţe-n roate anchetei. Omerta şi
comportamentul mafiot la nivel local scapă nesesizat de prea multe ori babelor
care stau la clacă în faţa porţii în aşteptarea pensiei. Dar să faci din asta
un mod de comportare politic la nivel naţional … Orice asemănare nominală sau
contextuală cu o situaţie din viaţa reală nu este întâmplătoare.
OUG 13 a
stabilit valoarea de 200.000 de lei ca prag pentru abuz. Dosarul Belina este
despre transferul a 325 hectare dintr-un buzunar într-altul. Adică vorbim
despre 3.250.000 mp. Un simplu calcul aritmetic ne dă valoarea metrului pătrat:
0,06 lei/mp sau altfel spus 6 bani pe metru pătrat. Cred că oricine ar fi
interesat de achiziţionarea unui teren de 500 mp la preţul a 2 pachete de ţigări.
Deşi metrul pătrat şi metrul cub sunt unităţi de măsură pentru mărimi diferite
(suprafaţă & volum) este interesant cum preţul unui metru pătrat de luciu
de apă este de 100 de ori mai mic decât al unui metru cub de apă de robinet.
Totuşi,
6 bani pe metru pătrat? Tun imobiliar de proporţii sau încă o reprezentare a
genotipului escrocului pesedist? Când metrul pătrat de teren agricol din
extravilan valorează câţiva lei, iar cel din intravilan valorează câteva zeci
de euro cum poţi să crezi că un metru pătrat la Belina este mai ieftin decât un
fum de ţigară? “Îndrăzneşte să crezi” şi faci un transfer de 325 de hectare.
Doamnele
Sevil Shaidehh şi Rovana Plumb sunt la adăpost constituţional pentru faptele făcute
contextual HG
858/2013 şi HG 943/2013.
Invocarea Articolului 72
şi 109
din Constituţie şi a Legii nr. 115
/ 1999 privind responsabilitatea ministerială se transformă într-un abuz de
drept pentru aplicarea abuzivă a dreptului constituţional exercitat cu
rea-credinţă. Pentru că Art. 16
(1 şi 2) din Constituţie.
Printre
semnatarii celor două hotărâri de guvern se află Sevil Shaidehh, Rovana
Plumb şi Victor Ponta. Beneficiarul direct (intermediat de Consiliul
Judeţean Teleorman şi Teldrum) este Liviu Dragnea. Aceste două hotărâri de
guvern nu se încadrează ca “suspiciuni rezonabile”, ci sunt acte juridice cu putere
legislativă care produc efecte, în care statul este prejudiciat în dauna unor
entităţi comerciale şi private care beneficiază de avantaje obţinute cu
rea-credinţă, in zona de graniţă.
Legalitatea unui act juridic nu poate fi înlocuită de oportunitate. “Majoritatea
obţinută la vot” nu poate ţine loc de moralitate. “Scutul parlamentar” nu poate
proteja infracţionalitatea ministerială şi parlamentară. Prin faptul că unii
sunt mai egali decât alţii în faţa legii avem de-a face cu un caz de neconstituţionalitate
a Constituţiei? Persoanele vizate în ancheta Cazului Belina pot obţine mandate
de parlamentar sau de ministru până la prescrierea faptelor existând “suspiciunea
rezonabilă” ca acestea să comită şi alte infracţiuni aferente poziţiei înalte
deţinute în stat. Parlamentul şi Guvernul se transformă într-un focar de infracţionalitate
permisă “aleşilor neamului” printr-un viciu de constituţionalitate, pentru că
imunitatea parlamentară se transformă in imunitate infracţională. Este inadmisibil
ca prin invocarea Art. 72 şi 109 din Constituţie nişte infractori să obţină un
statut divin care transcede legea în dauna celor menţionaţi în Art. 16. Este
inacceptabil ca talerele Justiţiei să fie înlocuite cu “ocaua mică” pentru
infractorii parlamentari şi guvernamentali.
Actuala
coaliţie guvernamentală duce în
derizoriu noţiunea de “drept”. Titlurile de doctor în drept sunt duse în
derizoriu pentru că dreptul nu mai este ştiinţă, deoarece este ameninţat de posibilitatea
de falsificare a rezultatelor prin dogmatismul pesedist. Dispare
predictibilitatea şi posibilitatea de verificare a rezultatelor datorită
dictaturii instaurate de penali. Principiul separaţiei puterilor în stat este
anulat în situaţia în care omerta dictează unui grup infracţional organizat sub
forma unui partid. O anchetă penală şi o sentinţă judecătorească nu pot fi înlocuite
de o decizie politică. Nu mai este mult până când “coaliţia majoritară” va
modifica în Parlament sau prin Ordonanţă de Urgenţă concepte ştiinţifice precum
Legea atracţiei universale, Teorema lui Pitagora sau valoarea lui π (pi). Mii
de ani de istorie a dreptului şi aplicare a lui sunt aruncaţi la gunoi. Codul
lui Hammurabi, Dreptul roman, Dreptul anglo-saxon sunt călcate în picioare de
un grup mafiot. “Să nu furi” a devenit ridicol în PSD. Corect este “Să nu te laşi
prins”?
Eu sunt
inginer şi sunt obişnuit cu lucruri exacte. De o vreme încoace observ că nu mai
înţeleg textul unei legi. Unde a dispărut “litera şi spiritul legii”? Sunt
siderat când văd cum atâţia cunoscători ai dreptului se prostituează permiţănd
terfelirea unor norme de conduită care ar trebui să fie intuitive, logice,
coerente. Dacă aţi încerca să construiţi un motor dupa specificaţiile unui
politician din “actuala majoritate” credeţi că aţi fi în stare să-l asamblaţi?
Pentru că de funcţionare nici nu poate fi vorba. Dacă un doctor ar trebui să
opereze dupa indicaţiile unui politician protejat de scutul parlamentar, câte
minute credeţi că ar supravieţui pacientul operat la “genunche”? Cât de tare ar
trebui să bată vântul după avertizările unui politician?
Judecătorii,
procurorii, avocaţii, juriştii ar trebui să transforme ideea de #REZIST în faţa
tentativelor de mutilare a Justiţiei într-o acţiune de protest profesional
pentru a nu fi complici la siluirea noţiunii de DREPT. Auziţi cum sună: DREPT,
nu strâmb. Ar fi un act de deontologie profesională, de revenire la normalitate
şi moralitate. Pentru că TĂCEREA UCIDE!
Doru Apostol
29 septembrie 2017