marți, 9 august 2016

Doliu naţional pentru un cetăţean străin sau o tentativă absurdă şi ridicolă de încoronare post-mortem a unei false regine?

            Suntem pioni pe o tablă de şah absurd: nu mai avem rege din 1947 (care se pare că a murit, dar nu ni se spune), nu am avut regină (dar s-a declarat doliu naţional pentru o falsă regină), iar fiecare nebun vrea să facă o tură cu calul.
            Doliul naţional se stabileşte de guvern conform Legii 74/1994.
            S-a decretat doliu naţional în urma unor evenimente naţionale sau internaţionale cu un mare număr de morţi (cu sau fără victime de cetăţenie română): în urma atentatelor din 11 septembrie 2001 din Statele Unite (14 septembrie 2001), în urma atentatelor din Madrid din 11 martie 2004 (14 martie 2004), în urma victimelor accidentului aviatic de la Smolesk (18 aprilie 2010), în urma accidentului de autocar din Muntenegru (26 iunie 2013) şi a accidentului din clubul “Colectiv” (31 octombrie – 2 noiembrie 2015).
            S-a declarat doliu naţional cu ocazia funerariilor Papei Ioan Paul al II-lea (8 aprilie 2005) şi a Patriarhului Teoctist (3 august 2007).
            Anterior acestei legi s-a mai declarat o zi de doliu naţional în memoria victimelor evenimentelor din Decembrie ’89 (12 ianuarie 1990).
            Totuşi nu s-a declarat zi de doliu naţional în România în urma accidentului de la Certej din 30 octombrie 1971 (89 de morti şi 76 de răniţi) sau a cutremurului din 4 martie 1977 (peste 1.500 de morţi şi peste 11 mii de răniţi).
            Nu s-a decretat zi de doliu national în România în urma cedării Barajului Banqiao din China din august 1975, în urma căruia s-au inregistrat sute de mii de morţi şi răniţi şi aproximativ 11 milioane de sinstraţi.
            Nu s-a decretat zi de doliu naţional în România nici în urma accidentului nuclear de la Cernobîl din 26 aprilie 1986.
            Nu s-a decretat zi de doliu naţional în România în urma cutremurului din Oceanul Indian din 26 decembrie 2004 din largul insulei Sumatra care a afectat 15 ţări, a generat sute de mii de morţi şi răniţi şi câteva milioane de sinistraţi.
            Nu s-a declarat zi de doliu naţional în România în urma cutremurului din Tohoku, Japonia  din 11 martie 2011, cunoscut mai ales prin tsunami-ul provocat în zona Fukushima şi prin accidentul nuclear de la Fukushima-Daiichi , în urma căruia s-au înregistrat zeci de mii de morţi şi răniţi şi sute de mii de sinistraţi.
            Dar s-a decretat zi de doliu naţional când a murit soţia fostului Rege Mihai. Jenant! De ce? Pentru că n-a fost regină nici măcar o secundă! Fostul Rege Mihai a abdicat în 1947 şi s-a căsătorit cu Ana de Bourbon-Parma în 1948 în Grecia. Deci nu poate fi vorba despre o regină, ci doar despre soţia fostului rege. Pentru a fi recunoscută ca regină nu era nevoie de o ceremonie de investire? Sau declararea zilei de doliu naţional este o ceremonie de investire post-mortem?
            Iar în privinţa abdicării, fostul rege a fost foarte explicit:

            Ce se înţelege din această formulare? Fără regi şi regine ulteriori, principi şi principese. Nemaifiind rege la momentul naşterii copiilor săi, nici copiii acestuia nu mai sunt prinţi sau prinţese. Înseamnă desfiinţarea Casei Regale ca instituţie şi entitate juridică monarhică. În particular pot desfăşura activităţi comerciale, culturale sau caritabile, dar fără a mai ridica pretenţii la o revenire a monarhiei în România. Nu ştiu dacă retrocedarea domeniului de la Săvârşin, a Castelului Peleş şi a Castelului Pelişor se încadrează în acţiuni caritabile sau prerogative patrimoniale ce contravin celor declarate anterior sau fac parte dintr-un contract nedeclarat publicului.
            Conform Statutului Casei Regale din 1884 şi a Constituţiilor Regale din 1866 şi 1923 Casa Regală din România se supunea legii salice. Din cauza succesorilor de sex feminin ai fostului Rege Mihai s-a adoptat în 2007 un nou Statut al Casei Regale prin care era exclus acest principiu de succesiune, dar care are probleme de legitimitate si legalitate. Deci, din nou fără prinţi şi principese.
            Un aspect mai puţin abordat este dacă abdicarea a mai “beneficiat” şi de alte acte adiţionale, cum ar fi statutul juridic şi patrimonial al unor bunuri şi proprietăţi. Existenţa unei rente viagere acordate fostului suveran este echivalentă cu “trădarea pentru 30 de arginţi”. Refuz să mai fac precizări despre cine este Iuda în această ecuaţie şi despre rolul poporului român. Dar nu pot să uit de soldaţii români luaţi prizonieri pe frontul rusesc şi abandonaţi în gulagul sovietic, care au fost trădaţi şi ei. Sau cum spunea Caragiale: “… dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie! Dar cel puţin s-o ştim şi noi!”
            Se pare că fluctuaţiile francului elveţian au influenţat cursul de schimb în cazul celor ”30 de arginţi”. Astfel, se încearcă scutirea de la plata impozitelor aferente domeniului de la Săvârşin, dacă Ministerul Finanţelor nu are altă părere. Sau se organizează lupte ilegale de cocoşi. Sau se solicită sprijin financiar de la guvern prin promovarea unui proiect de lege pentru recunoaşterea oficială a Casei Regale.
            Fostului monarh i-a fost retrasă cetăţenia română în şedinţa Consiliului de Miniştri din 22 mai 1948. Această hotărâre a fost revocată de premierul Victor Ciorbea în 1997. Fostul monarh s-a căsătorit cu Principesa Ana de Bourbon-Parma în exil, în 10 iunie 1948, la Atena. În aceste circumstanţe, fostul rege fiind lipsit de cetăţenia română nu a putut să-i confere soţiei sale ceva ce nu mai avea. Probabil, din aceste considerente, soţia sa nu a considerat necesar să înveţe limba română. Dar după schimbarea de regim din decembrie 1989, dacă se dorea obţinerea cetăţeniei române acest lucru era obligatoriu conform Legii 21/1991, art.8 lit.f. De asemenea, şi domiciliul în România este o condiţie obligatorie pentru obţinerea cetăţeniei române, conform art.8 alin.1 lit.a. Sau s-a invocat art.36 alin.1 pentru acordarea cetăţeniei? Dar cine suntem noi, muritorii de rând, ca să primim astfel de explicaţii din partea Guvernului sau a Parlamentului? Chiar dacă din punct de vedere legal ar fi primit cetăţenia română, necunoaşterea limbii române o descalifică din categoria „a României”. Ar fi o falsă regină.
            Intervenţiile militare derulate în lumea arabă, în Africa şi în ţările subdezvoltate din întreaga lume au invocat de multe ori necesitatea înlăturării organizării tribale a respectivelor state şi democratizarea acestora. Uitaţi-vă la toate monarhiile din lume care ne conduc şi veţi vedea cine cu cine se înrudeşte, alianţe între aceste familii seculare şi aveţi imaginea unei structuri tribale monarhice multiseculare. Toate monarhiile s-au bazat pe exploatarea populaţiilor pe care le-au condus, pe învrăjbirea populaţiilor învecinate, pe războaie, pe genocid în atingerea supremaţiei teritoriale şi a “idealurilor democratice”. Exterminarea populaţiilor indigene din cele două Americi, traficul de sclavi din Africa, politica colonială de pe întreg mapamondul sunt doar câteva exemple despre “beneficiile” democraţiei monarhice. Cine mai doreşte monarhie? Nepotism, intrigi, moravuri uşoare, asasinate la comandă? Chiar mai doreşte cineva monarhie, în afară de câţiva nostalgici inocenţi şi actuala clasă politică?
            Abdicarea nu e o ruşine. Regina Beatrix a Ţărilor de Jos a abdicat în 2013 în favoarea fiului ei Willem-Alexander. Regele Albert al II-lea al Belgiei a abdicat în 2013 în favoarea fiului său Filip. Regele Juan Carlos I al Spaniei a abdicat în 2014 în favoarea fiului său, Felipe. Luni 08 august 2016, Împăratul Akihito al Japoniei a anunţat că este pregătit să abdice din motive de sănătate. Împăratul Akihito este al 125-lea împărat al Dinastiei Yamato, o dinastie care are peste 2.600 de ani de istorie. Şi în monarhia britanică sunt o serie de speculaţii cu privire la succesiunea la tron.
            Era o glumă în care deşi bunicul “suferise de deces”, familia acestuia amâna momentul înhumării de câteva luni, preferând să-l aşeze la fereastră pentru a-i putea încasa pensia. Oare ce mai face fostul rege? N-am auzit nici o declaraţie a acestuia cu ocazia decesului soţiei sale. Să fi păţit ceva oare? Este greu de găsit o persoană în vârstă pe post de sosie pe care să o înveţi să citească şi să vorbească greu, care să aibă deprinderi monarhice de faţadă? Oare va fi prezent la ceremoniile ocazionate de înmormântarea soţiei sau va fi substituit de o altă persoană? Sau dăm crezare celor care susţin că nici fostul rege nu se mai află printre noi? Punem pariu că fostul rege nu va fi prezent la înmormântarea soţiei sale şi nu va avea nicio declaraţie video, ci vor fi doar mesaje transmise de către familia regală?
            Programul funeraliilor soţiei fostului monarh sunt ofensatoare la adresa poporului român. Reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale sunt programati înaintea Instituţiei Prezidenţiale, a Guvernului şi Parlamentului din România şi Moldova? Suntem cumva colonie şi nu ni s-a spus? Nu sunt un simpatizant al Preşedintelui, dar în locul acestuia mi-aş lua concediu de odihnă şi aş pleca din ţară şi nici nu m-aş obosi să particip la această ceremonie. Supuşii nu au sânge albastru, astfel că accesul presei şi al publicului la funerarii este limitat.
            Dacă printr-o minune am reuşi să-l aducem printre noi pentru o zi (sâmbătă 13 august 2016) pe pictorul Nicolae Grigorescu şi l-am ruga să mai picteze încă o dată tabloul „Car cu boi”, ce-ar picta? Carul mortuar traversând mulţimea de gură-cască şi monarhişti?

            Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească în pace pe Ana de Bourbon-Parma, soţia fostului Rege Mihai!