luni, 31 iulie 2017

Daddy s-a întors

Şi OUG 13 s-a întors

      Dacă Rusia, America sau China ar vrea să atace Europa ar trebui să o facă începând cu 1 august, pentru că în luna august toată Europa e în concediu. Poate extratereştrii nu ştiu asta, dar Daddy sigur ştie. Cel puţin din noaptea de 31 ianuarie 2017. Astfel se justifică convocarea unei sesiuni extraordinare parlamentare în perioada 2-4 august. Care va debuta cu un atac devastator pe data de 1 august. De ce? Pentru că e marţi. Inclusiv NATO are nevoie de 2 săptămâni pentru a face faţă unui atac coordonat. Doar nu credeaţi că Dragnea nu-şi face planuri după esecul cu OUG 13 …
     Ziariştii şi agenţiile de presă sunt în concediu. Parlamentul european e în concediu. Cine să-i răspundă, cine să-l ia la rost? România e în concediu. #REZIST e în concediu. Opoziţie nu există, ca să nu spun că îi e complice. Dar are nevoie de susţinere. Cum? Promovând câteva legi “cu dedicaţie”.
       În lipsa unor informaţii oficiale, nu se poate decât specula cu privire la ordonanţele şi legile care vor fi promovate în această săptămână:

     1. OUG de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii întărită de o lege de promulgare

     Fondul Suveran e mult prea atractiv pentru fondurile de investiţii care i-ar putea alimenta pe termen scurt faimosul Program de guvernare. Pentru că pe termen mediu şi lung vorbim doar despre pierderi de sute de miliarde de euro din zestrea României.
     Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Termoelectrica, TAROM, CEC, SALROM, CONPET, Portul Constanta, Transgaz, Romgaz, Metrorex, Aeroporturi Bucureşti, Loteria Română, Oil Terminal, E.ON, Telekom România, OMV Petrom, Engie sunt doar câteva dintre firmele care vor intra în acest fond, unele cu acţiunile deţinute de Statul Român sau în totalitate. Fiecare dintre acestea au active care depăşesc fiecare câte un miliard de euro, unele având o valoare de mai multe zeci de miliarde. Valoarea însumată a acestor societăţi se cifrează în jurul valorii de 10-12 miliarde de euro, deşi ea este de câteva sute de miliarde de euro.
     Multe corporaţii transnaţionale şi fonduri de investiţii sunt interesate de subevaluarea Fondului Suveran şi sunt dispuse să susţină orice guvernare pentru a-şi însuşi câte o felie din această “prăjitură”. Parcă şi opoziţia este complice în acest blat pentru fraudarea şi delapidarea României. De fapt, aceasta a fost adevărata miza a demiterii lui Grindeanu.
      CSAT-ul, DNA-ul, Serviciile sunt în concediu?


     Trebuie avută în vedere Strategia minieră a României prezentată în 31 ianuarie 2017, cu doar câteva ore înaintea OUG 13. 376 de licente în aprobare (pagina18) sunt o presiune uriaşă pe Guvernul Dragnea 2, la fel cum au fost şi pe Guvernul Dragnea 1. Şi nu, nu este vorba despre mărirea redevenţelor cuprinse în Legea minelor nr. 85/2003, în Legea petrolului nr. 238/2004 sau în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012. Deşi au fost discuţii încă de pe vremea ministrei Ioana Petrescu cu privire la nivelul redevenţelor pe resursele naturale, acestea au fost un cartof fierbinte şi in timpul guvernului Grindeanu. Se pare că premierul Tudose a luat taurul de coarne.
      Lipsa de transparenţă în privinţa procesului RMGC versus Statul Român privind Roşia Montană care se desfăşoară la Tribunalul de la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială este doar un exemplu care arată determinarea cu care se doreşte înstrăinarea resurselor naturale ale României. Iar în timp ce atenţia opiniei publice este polarizată pe Roşia Montană, alte proiecte sunt demarate la Certej, Rovina, Băiţa etc.
     Interesul pentru procesul de gazeificare a cărbunelui din Valea Jiului şi lucrările pentru noua hidrocentrală din Defileul Jiului par să aibă un numitor comun: necesarul de apă pentru combustia în subteran. Faptul că aceste activităţi se desfăşoară în Parcul Naţional Defileul Jiului nu par să intereseze pe nimeni. Interesantă este doar intersectarea cu traseul gazoductului BRUA.


            Un alt motiv pentru care se doreşte promulgarea acestei legi este procentul de 70% din suprafaţa României care este concesionat pentru exploatarea hidrocarburilor convenţionale şi neconvenţionale. Asaltul jandarmeriei din noaptea de 1 spre 2 decembrie 2013 din Pungeşti rămâne o pată ruşinoasă pe obrazul autorităţilor.



     3. Lege pentru Adoptarea Codului Administrativ

     Numirea prefecţilor, subprefecţilor şi a directorilor instituţiilor descentralizate din rândul tagmei politice este un indicator despre extinderea caracatiţei mafiote care cuprinde întreg aparatul de stat. “PSD - Ciuma roşie” se transformă din lozincă în certitudine.

     4. Lege pentru trecerea ELCEN în proprietatea Primăriei Bucureşti (în subordinea doamnei Firea) din cea a Ministerului Energiei;

     Deşi amândouă societăţile sunt în insolvenţă de ceva vreme şi înregistrează pierderi de sute de milioane de euro de câţiva ani se doreşte fuzionarea ELCEN şi RADET şi trecerea în subordinea Primăriei Capitalei. Subvenţionarea gigacaloriei va rămâne o armă electorală care va fi folosită de fiecare dată când se schimbă vremea. “Iarna nu-i ca vara” spunea un clasic în viaţă.

     5. Lege pentru achiziţionarea rachetelor Patriot;

     Conform spuselor preşedintelui: “e cazul” să ne dotăm cu rachete Patriot. Singurii care sunt câştigători din această achiziţie sunt americanii de la Raytheon.
     Această propunere de lege face parte din angajamentul asumat faţă de NATO şi SUA de către presedinte şi e primul rezultat al vizitei în Biroul Oval.
     Promulgarea acestei legi de către Guvernul Dragnea-Tudose are rolul să-l avanseze pe mustăcios de la nivelul de chelner la ceremonia de investire a lui Trump la rolul de decident în privinţa politicii externe. A învăţat şi el că trebuie să te pui bine cu cel mai mare “licurici”.

     6. Vaccinarea obligatorie prin modificări la legea sănătăţii

     Chiar dacă opoziţia cu privire la obligativitatea vaccinării este în creştere la nivel naţional cât şi european, se doreşte o relaţie mai prietenoasă (era sa zic servilă) faţă de Big Pharma. Sigur această lege nu va conţine nicio menţiune cu privire la cazurile de autism generate de vaccinuri sau cu privire la nivelul maxim admisibil al conţinutului de aluminiu şi mercur din vaccinuri.
     Această sesiune parlamentară extraordinară nu cuprinde pe agenda medicală şi propuneri de legi cu privire la medicamentele persoanelor bolnave de cancer şi alte boli rare sau cu privire la susţinerea victimelor din Colectiv.


     Această lege a trecut de Camera Deputaţilor. Fiind vorba despre CCR nu se pune problema atacării neconstituţionalităţii vreunui paragraf.


     Scăderea încasărilor la buget obligă guvernul la măsuri disperate. Rămâne de văzut dacă sunt doar fumigene introducerea impozitului pe cifra de afaceri, trecerea la salariat a plăţii integrale a CAS şi CASS, impozitarea gospodăriilor etc. Taxa de solidaritate nu îi vizează pe beneficiarii pensiilor speciale care însumează un fond de pensii aproape egal cu al celorlalţi pensionari. Aritmetica ministrei Muncii ne spune că 100.000  este egal cu 4 milioane. Nu sunt referiri pe internet dacă beneficiarii pensiilor speciale sunt încadraţi la categoria “persoane asistate social” precum romii şi locuitorii unor judeţe defavorizate (Teleorman, Vaslui, Olt etc.)

     9. Lege pentru modificarea HG 372/2015;

     Eliminarea articolului 4 din HG 372/2015 duce la imposibilitatea opririi construcţiei mega-moscheii datorită depăşirii termenului de 36 de luni de la aprobarea acestui act normativ şi duce în derizoriu un proces (2315/2/2016) în care sunt implicate peste 8.000 de persoane. De asemenea ar crea şi spaţiul confesional pentru zecile de mii de migranţi care vor intra până la sfârşitul anului în ţară conform negocierilor secrete cu autorităţile europene. Astfel se va reduce semnificativ opoziţia europeană asupra acestui pachet de modificări legislative intempestive.

     10. O lege care să permită relocarea pe teritoriul României a câtorva zeci de mii de “resortisanţi” proveniţi din valul migrator islamic ce încearcă Europa de câţiva ani şi care prin formulare să nu contravină Art. 3 alin.4 din Constituţia României.

     Odată promulgată o astfel de lege nici nu mai este nevoie să fie precizat numărul migranţilor care vor intra în ţară. Europa va susţine un astfel de demers şi va închide ochii la derapajele coaliţiei Dragnea-PSD-ALDE motivată fiind de un număr cât mai mare de azilanţi asimilaţi în România. “Interesul poartă fesul” este o sintagmă care nu-i vizează doar pe musulmani. Violurile şi pedofilia practicată de unii susţinători ai Shariei se vor plia ca o mănuşă peste simpatizanţii LGBT şi ai Coaliţiei pentru Familie.

     11. Ratificarea CETA de către parlament ar urma logic după constituirea Fondului Suveran, extinderea activităţii miniere din România şi clarificarea nivelului redevenţelor.

     Un aspect mai puţin cunoscut este că mai mult de jumătate dintre firmele care desfăşoară activităţi în domeniul mineritului şi al extracţiei petrolului şi gazelor la nivel global au sediul în Canada. Legislaţia de mediu este foarte permisivă acolo, iar exploatările de şisturi petroliere din Câmpurile Alberta sunt un bun exemplu cu privire la dezastrul care rămâne în urma “prelucrării” mediului la nivel industrial. Aproape toate firmele care sunt interesate de zăcămintele auro-argentifere, cuprifere şi polimetalice din Romania au unul dintre sedii în Canada, iar alte sedii în entităţi fiscale offshore. E una dintre mizele acestui acord comercial.
     La fel cum populaţiile aborigene au fost momite cu mărgele de sticlă de către cuceritorii veniţi pe peste mări şi ţări începand cu secolul XVI, la fel ni s-au fluturat şi nouă vizele de Canada. Ce să înţeleagă din acest tratat comercial un om simplu când europarlamentarii care “au participat la negocieri” au văzut doar coperţile acestui tratat? Faptul că statul ca entitate devine un angajat fără drepturi în faţa unui “investitor canadian” nu pare să intereseze multă lume.

     12. BRUA

     Proiectul conductei BRUA pare să fi fost scris de Agatha Christie, doar că numărătoarea a început de la patru şi nu de la zece (10 negri mititei). Conducta BRUA trebuia să lege Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Se pare că Austria nu mai face parte din proiect, locul acesteia putând fi luat de Slovacia, Ucraina, Croaţia sau Serbia.
     Astfel a rămas doar BRU.
    Ţinând cont de conducta de aprovizionare a Bulgariei cu gaz rusesc care străbate România între Isaccea  şi Negru Vodă (553 km; 25,18 mld.mc; pag 26) putem trage concluzia că Bulgaria nu dispune de gaze naturale. Şi se pare că nici nu va dispune în viitorul apropiat datorită moratoriului de interzicere a fracturării hidraulice şi a exploatării gazelor de şist.
     A rămas doar RU.
    Implicarea Rusiei în politica energetică de la Budapesta şi promisiunile de livrare de petrol şi gaz rusesc vecinului maghiar va pune probleme în livrarea de gaz (românesc) furnizat de investitorii strategici (americani şi austrieci).
     A rămas doar R.
    Neinterzicerea fracturării hidraulice pe teritoriul onshore şi offshore românesc, lipsa actualizării redevenţelor prin care şi România să câştige măcar câteva firimituri din aceste rezerve de gaze, dezinteresul extinderii reţelei naţionale care să aprovizioneze cu gaze naturale câteva milioane de gospodării care se încălzesc cu lemne sau cărbune coroborat cu distrugerea sistematică a economiei naţionale de aproape 30 de ani, exodul câtorva de milioane de români, vânzarea din ultimii ani a pământurilor către străini, guvernarea dezastruoasă a României de către o clasă politică penală şi tendinţa de constituire a Fondului Suveran ne conduce spre o concluzie tristă:
     N-a rămas nici R.

     Până la următoarea rundă de negocieri a gazoductului BRUA este important ca la conectarea onshore-offshore de la Tuzla să fie sprijinite printr-o ordonanţă de urgenţăa sau lege specială două SRL-uri (Actual Cubic SRL şi Beta Accent SRL) cu un capital social de câte 200 de lei pentru ca acestea să construiască o staţie de filtrare, epurare şi comprimare a gazelor ce vin din platforma continentală a Mării Negre. Încă nu sunt publice datele despre impactul asupra mediului al prelucrării în vederea transportului zilnic a peste 15 milioane de metri cubi, despre destinaţia apelor de zăcământ rezultate în urma dezumidificării gazelor extrase din Marea Neagră, nivelul de zgomot al instalaţiilor aferente etc. Convenţia de la Aarhus din 1998 implementată în legislaţia românească prin HG 445/2009 stabileşte obligativitatea unui studiu privind impactul asupra mediului pentru volume extrase de minim 500.000 mc de gaze extrase zilnic (Anexa 1, Art. 14) şi pentru conducte cu un diametru mai mare de 800 mm şi o lungime de minim 40 km (Anexa 1, Art. 16; conducta Podisor-Tuzla are un diametru de 1.200 mm şi o lungime de aproape 300 km).
     Interesele sunt uriaşe ţinând cont de valoarea estimată doar pentru zăcămintele descoperite şi confirmate până în prezent: 40 miliarde de euro. Din care România nu va încasa mai nimic.

     13. Albirea lui Dragnea

     Se speculează că Liviu Dragnea ar deţine acţiuni la purtător la firma Teldrum. Nimeni nu spune cine emite aceste acţiuni la purtător, dacă sunt scrise de mână pe niste şerveţele sau sunt înscrisuri oficiale pe hârtie filigranată şi cu elemente de siguranţă tipărite în Brazilia.
           


     Este mai puţin important dacă Dragnea va fi sanctificat (în viaţă fiind) sau se va da o lege specială pentru interzicerea anchetării şi pedepsirii penale de către orice instanţă de pe planetă. Precedentul (mai exact precedentele) există şi abundă în condamnări cu suspendare pentru prejudicii de zeci şi sute de milioane de euro, nerecuperarea prejudiciilor în cazul condamnărilor sau a eliberărilor condiţionate, anchetarea până la prescrierea faptelor. Important este să se respecte Programul de guvernare, care nu include şi condamnarea cu executare a unui condamnat cu suspendare.

     Promovarea manualelor de sport, dirigenţie şi pentru pauza mare nu ştiu dacă sunt o prioritate legislativă pentru această sesiune parlamentară.
     Inundaţiile din ultima vreme cauzate de defrişările la ras, abuzive şi legale sigur nu sunt o prioritate legislativă pentru protecţia mediului înconjurător. Se pare că se doreşte transformarea suprafeţelor acoperite de păduri în gropi de gunoi.

     Câte dintre aceste “propuneri” de lege se vor materializa în această săptămână? Sigur, mai mult de una, având în vedere că sesiunea parlamentară extraordinară va dura 3 zile. Câţi dintre membrii opoziţiei vor face doar act de prezenţă sau îşi vor continua concediile nestingheriţi, rămâne de văzut. Câtă lume se va scandaliza în urma acestor derapaje? Mai puţin cu unul, care ne-a părăsit şi a ridicat numărul victimelor din Colectiv la 65.
     Bilanţul acestei săptămâni va începe de mâine, o nouă “marţi neagră” şi se va extinde multă vreme de acum încolo.
     Tic-tac … tic-tac …

Doru Apostol
31 iulie 2017