marți, 25 februarie 2020

Doctorate protejate de GDPR


            * În 1686 un  cercetător britanic a descoperit “Legea atracţiei gravitaţionale”. GDPR nu poate divulga numele acestuia şi nici dacă aceasta ne afectează pe toţi.
            * Cultura şi civilizaţia greacă ne-au lăsat moştenire câteva relaţii geometrice:
a) Aria cercului este egală cu π înmulţit cu pătratul razei;
b) Suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei. GDPR nu poate preciza cine sunt autorii acestor relaţii şi nici dacă acestea se aplică în România.
            * În 1869 un cercetător rus a propus o nouă clasificare a elementelor chimice. GDPR nu poate da informaţii în privinţa numelui şi nu poate preciza dacă cercetările acestuia contravin standardelor NATO.
            * Un cercetător german de etnie evreiască a emis Teoria relativităţii restrânse în 1905 şi apoi Teoria relativităţii generalizate în 1915. GDPR susţine că de atunci totul e relativ.
            Cam aşa vor arăta comunicatele emise cu acordul GDPR cu privire la tot ce înseamnă ştiinţă, cercetare ştiinţifică, doctorate. Numele şi lucrările acestora vor fi secrete pentru a nu deranja doctorii pudibonzi din România care îşi plagiază lucrările. Posibil că urmează arderea pe rug a Emiliei Şercan.
            Prin doctorat se înţelege cercetare personală şi originală întreprinsă în cercetarea fundamentală. Nu lucrări realizate prin metoda Copy / Paste. Nu lucrări cu “valoare ştiinţifică” scrise în regim de detenţie. Nu lucrări copiate din alte cărţi, articole de pe internet, Wikipedia. Valoarea unor doctorate este sub cea a unui referat scris de un student sau licean.
            În perioada 1.900 – 1.990 în România au fost mai puţin de o mie de persoane care au dobândit titlul de doctor, o parte dintre acestea fiind obţinute în străinătate. Din ʼ90 încoace s-a reuşit obţinerea a aproximativ 70.000 de doctorate, în condiţiile în care avem un procent de aproape 50% de analfabeţi funcţionali în fiecare promoţie de liceu, o subfinanţare cronică a sistemului de învăţământ şi o permanentă reformă curriculară.
            Globalizarea presupune libera circulaţie a capitalului, a oamenilor, a informaţiei. La fel şi apartenenţa la UE. Cum sa secretizezi progresul ştiinţific? Inchiziţia a însemnat o tristă perioadă de obscurantism religios, dar secretizarea doctoratelor înseamnă un obscurantism ştiinţific.
            Prin secretizarea doctoratelor se elimină posibilitatea de verificare şi eliminare a plagiatelor. Totuşi, autorii acestor doctorate se vor bucura de beneficiile materiale, de prezenţa la catedră, de posibilităţile de avansare pe linie academică, în administraţie şi în politică.
            Plagiatorii şi-au găsit un loc călduţ în politică. Această plagă a sistemului de învăţământ a ajuns repede în primării, parchete, ministere:
- “Dottore” Victor Ponta, prim ministru;
- Ioan Mang, ministru al Educaţiei;
- Mircea Beuran, ministru al Sănătăţii;
- Florian Bodog, ministru al Sănătăţii;
- Ionuţ Vulpescu, ministru al Culturii;
- generalul Gabriel Oprea, ministru de Interne;
- Petre Tobă, ministru de Interne;
- Florentin Pandele, primar Voluntari;
- Neculai Onţanu, primar sectorul 2;
- Robert Negoiţă, primar sectorul 3;
- Mihai Tudose, premier şi Bogdan Licu, procuror general interimar au depus cereri de retragere a titlurilor de doctor din cauza suspiciunilor de plagiat.



            Dacă dorim să ne însănătoşim ca naţiune trebuie ca plagiatul să fie pedepsit exemplar. Plagierea unui doctorat nu e făcută din culpă, ci cu intenţie. Nu e doar un furt mărunt sau o mică fraudă. Plagiatul e o călătorie în timp de unde doctorul plagiator fură o variantă a unui posibil viitor, ciopârţindu-ne viitorul . Iar dacă vrem să mai avem un viitor (sănătos, întreg, al nostru) astfel de imposturi trebuie să înceteze. Definitiv.

Doru Apostol
25 Februarie 2020