duminică, 23 octombrie 2016

CETA – PAS CU PAS

CETA – o oportunitate pentru românul de rând

            Libera circulaţie a românilor în Canada va debuta cu un concediu prezidenţial la Cascada Niagara. Pe partea canadiană, pentru că partea americană a cascadei va rămâne încă inaccesibilă românului obişnuit în lipsa unei vize americane. Oricum omul de rând abia îşi permite să-şi achite taxele. Dar ce contează?
            Voi prezenta câteva oportunităţi de afaceri pentru românii din clasa medie. Românii din clasa de jos nu intră în discuţie, atât timp cât o mare parte din populaţie încă nu a ieşit din ţară nici măcar până în Ungaria sau Bulgaria.
            Românii cu dare de mână se vor putea asocia şi îşi vor putea deschide companii în Canada care să se ocupe cu mineritul în România. Va fi la vedere, nu va mai conta opoziţia unora pentru salvarea Roşiei Montana, Certej s.a. Loc este pentru mulţi ţinând cont că avem zeci de perimetre auro-argentifere şi polimetalice. Dacă va fi vreo opoziţie din partea vreunei autorităţi a statului, curţile de arbitraj private îşi vor face datoria şi îi vor despăgubi pe întreprinzătorii româno-canadieni. Pentru un comision onorabil către firmele de avocatură desemnate să facă demersurile legale, este suficient să-ţi declari intenţia şi vei încasa sume considerabile. O oportunitate rară pentru românul de rând şi o reţetă sigură de succes şi îmbogăţire rapidă. Întreaga ţară se va transforma într-un Eldorado, iar căutătorii de aur vor fi mai mulţi decât argonauţii plecaţi în căutarea lânii de aur. Cianurile, bazinele de decantare şi evaporare, poluările vor fi doar nişte note de subsol care vor trebui plătite de cei neinteresaţi de o astfel de afacere. Va fi raiul pe pământ … românesc.
            O altă oportunitate de afaceri va fi exploatarea petrolului şi a gazelor de şist şi a şisturilor bituminoase. Exploatarea din Câmpurile Alberta din Canada sunt un bun exemplu de afacere profitabilă. Proiectul BRUA va fi de un real folos în transportul hidrocarburilor obţinute, permiţând şi racordarea exploatării cărbunelui prin combustie subterană (gazeificarea cărbunelui). Toată ţara va fi împânzită de sonde de foraj şi de platforme unde se va realiza fracturarea hidraulică. Mirajul gazelor de şist americane va fi împământenit în România. În această degringoladă şi goană dupa hidrocarburi vor fi vizate şi proprietăţile politicienilor de la nivel local şi central. Va fi ca un fel de răzbunare. Vor răsări sonde în oraşe şi în păduri, mai multe decât erau înainte pe stema steagului comunist. Va fi o adevărată binefacere pentru mediul investiţional româno-canadian. Poluarea va fi un cuvânt desuet, fără vreo semnificaţie practică sau juridică, fără o contabilizare a efectelor. Agricultura poluată nu va fi în stare să despăgubească interesul pentru această afacere, dar nu va conta atât timp cât o mare parte a industriei se va dedica efortului logistic presupus de dezvoltarea sectorului extractiv.
            O oportunitate de dezvoltare pe termen scurt pentru comunităţile locale va fi înfiinţarea de companii româno-canadiene care să se ocupe cu exploatarea masei lemnoase. Profitabilitatea va fi maximă în detrimentul unor companii consacrate. Pe termen scurt, brazii de Crăciun vor fi importaţi din ţări cu orientare ecologistă. Pe termen lung, se vor elimina şi aceste importuri datorită imixtiunii islamice. Sintagma “codru-i frate cu românul” va fi asimilată cu un avorton, pentru că este mult mai important profitul corporaţiei romano-canadiene.
            De o susţinere europeană vom beneficia şi la înfiinţarea de firme româno-canadiene care să se ocupe cu depozitarea deşeurilor de orice fel. Întreaga Europă va pune umărul la acest tip de afacere ce se va derula pe plaiurile mioritice. Pădurile defrişate vor fi înlocuite cu mormane de gunoi. Mirosul de câmp înflorit va fi înlocuit cu mirosurile pestilenţiale ale gunoaielor. Pentru că banii n-au miros. Ca şi compensaţie vom putea importa aer curat din Canada, aşa cum se procedează în zonele intens poluate din China.
            O dezvoltare fără precedent va cunoaşte şi transportul aerian între România şi Canada. Traficul zilnic aerian va depăşi traficul cu metroul bucureştean între staţiile Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei. Turismul de afaceri româno-canadian va depăşi turismul recreativ către alte destinaţii. Iar o mare parte din profiturile obţinute din alte activităţi vor fi dedicate turismului.
            Deschiderea unei firme româno-canadiene va permite cu subsidiara din România să aibă doar cheltuieli în timp ce reprezentanţa canadiană va avea doar profit. Bugetul statului român nu va mai conta atât timp cât toate profiturile vor fi externalizate. Pentru pacea socială se va asigura un venit minim garantat pensionarilor. Mai greu va fi cu pensiile speciale, dar apetenţa pentru afaceri va compensa îndatoririle statului.
            Câteva milioane de europeni s-au opus semnării tratatelor TTIP şi CETA. Şi valonii. Cred că politica dâmboviţeană este dezamagită de amânarea ratificării acordului CETA, cu toate clauzele sale secrete. Este inadmisibil ca o mână de oameni să se opună prosperităţii clasei politice.
            Avem nevoie de CETA. Sau nu?

Sursa foto: http://canadians.org/blog/european-union-trade-ministers-discuss-ceta-today


 Doru Apostol