Treceri
de pietoni care restabilesc democraţia se găsesc pe oriunde în oraş. Acestea
trebuie să fie nesemaforizate, dar de preferat sunt cele care sunt în
proximitatea intersecţiilor giratorii. Şi sunt vreo câteva în oraş care s-ar
preta prin poziţionare la o traversare continuă pentru 5-10 minute şi care ar
genera coloane luuungi de maşini. Dacă ei “reduc democraţia” putem şi noi să ne
apropiem de greva generală, pentru că nesupunerea civică e tot o formă de
protest, conform Articolului 55 Alin.1 din Constituţie. Nu blocăm circulaţia, ci doar traversăm strada. Un ambuteiaj de 5
minute are nevoie de cel puţin 10-15 minute pentru restabilirea circulaţiei pe
străzile direct afectate, fără a le mai lua în calcul pe cele adiacente.
Ţinând
cont că stăm prost la capitolul autostrăzi, poate cu această ocazie îşi aduc
aminte şi responsabilii de la Transporturi că sunt pe post nu doar pentru
salarii. Pentru o zi sau două e un semnal izolat într-un oraş, dar în momentul
când astfel de acţiuni se vor generaliza la nivel de ţară cred că un mesaj
clar:
“Dacă
voi atacaţi Justiţia, noi atacăm străzile.”
“Dacă ei
blocheaza instituţional ţara, noi blocăm traficul.” Nu de-alta, dar câteva zile
cu ploi au inundat sute şi mii de străzi în România. Şi nu-mi spuneţi că doar
primăriile sunt vinovate, pentru că străzile n-au fost făcute de medici sau
profesori, ci de responsabilii cu drumurile. Câţiva stropi de ploaie au
transformat foarte multe străzi din ţară în canale navigabile ca în Veneţia. Şi
se pare că politicienii puterii au o aversiune faţă de Comisia de la Veneţia.
Nici pe duamna premier nu am văzut-o cu bărcuţa (nu-mi spuneţi că am nostalgii
după Ponta, că nu ţine).
Detalii în
privat, între tine şi câteva zeci de prieteni. ;)
Doru Apostol
30 Iunie 2018