luni, 31 octombrie 2016

CETA - God Save the Queen

God Save The Queen!

            După Brexit, ratificarea CETA de către Comunitatea Europeană şi Canada înseamnă pierderea suveranităţii europene şi transformarea Europei într-o colonie britanică. CETA Save the Queen!


            CETA e răspunsul britanic în urma Brexit-ului, ca un fel de răzbunare? Brexit Save the Queen? Greu de spus, ţinând cont că negocierile pentru CETA dintre UE şi Canada s-au finalizat în august 2014, iar referendumul Brexit-ului a fost în iunie 2016. Parcă cineva ar amesteca paginile calendarului european schimbându-ne percepţia despre timp spunându-ne că “ziua de ieri este mâine”. Să fie vorba de o protecţie divină? “God Save the Queen” este mai mult decât un imn naţional? Alături de Ierusalim şi Vatican, Londra dobândeşte valenţe biblice?

            Canada a fost colonie britanică, în prezent fiind un stat independent membru în Commonwealth alături de încă 51 de state care recunosc suveranitatea monarhiei britanice.
            Care sunt motivele pentru care Canada doreşte să semneze acordul CETA (Comprehensive Economic and Trade Agreement – Acordul economic şi comercial cuprinzător) cu Uniunea Europeană? CETA conţine mecanismul ISDS, sprijin nelimitat şi necondiţionat pentru marile corporaţii, derogări de la legislaţia europeană de mediu, reglementări noi pe piaţa muncii şi a protecţiei sociale, modificări în sistemul public de sănătate şi numeroase clauze secrete în multe domenii de activitate ale economiei europene. De la înfiinţare, UE a obligat gradual la numeroase renunţări privind aspecte ale suveranităţii naţionale pentru multe din statele membre. Acum CETA va elimina restul.

            Brexit-ul a fost justificat de impunerea prea multor măsuri economiei britanice, taxe, impozite şi alte participaţii la economia europeană. Brexit-ul a fost o chestiune asumată şi atent planificată din timpul negocierii CETA? Are cineva impresia că un imperiu se construieşte şi se menţine pentru câteva sute de ani prin mişcări haotice?

            Este logică subordonarea a peste 500 milioane de persoane (care locuiesc în UE) către cele 35 milioane de persoane care locuiesc în Canada? Sau vorbim de subordonarea indirectă către cele peste 2,2 miliarde de persoane ale Commonwealth-ului?
            Este interesantă reglementarea democraţiei europene în impunerea unor limitări care îi îngrădesc funcţionarea şi existenţa. Aservirea economică europeană făcută de politicienii europeni către monarhia britanică dă un nou sens democratiei care urmează Cărările Domnului, pentru că  God Save the Queen. Mai miră pe cineva interesul arătat de Prinţul Charles pentru Transilvania şi pădurile României? Mai miră pe cineva interesul arătat de actualii politicieni pentru fosta monarhie Hohenzollern?

            Neavând acces la prevederile tratatului CETA, am încercat să găsesc câteva aplicaţii pozitive ale acestuia. Eliminarea vizelor nu înseamnă nimic pentru majoritatea populaţiei, în condiţiile actuale de sărăcie. Totuşi am găsit un beneficiu în domeniul sportului prin participarea europeană în cadrul Jocurilor Commonwealth, care se ţin la jumătatea termenului dintre două olimpiade.

            “Brexit Save the Queen” şi “CETA Save the Queen” vor fi două noi hit-uri care se vor adăuga imnului consacrat “God Save the Queen”.


Doru Apostol

duminică, 23 octombrie 2016

CETA – PAS CU PAS

CETA – o oportunitate pentru românul de rând

            Libera circulaţie a românilor în Canada va debuta cu un concediu prezidenţial la Cascada Niagara. Pe partea canadiană, pentru că partea americană a cascadei va rămâne încă inaccesibilă românului obişnuit în lipsa unei vize americane. Oricum omul de rând abia îşi permite să-şi achite taxele. Dar ce contează?
            Voi prezenta câteva oportunităţi de afaceri pentru românii din clasa medie. Românii din clasa de jos nu intră în discuţie, atât timp cât o mare parte din populaţie încă nu a ieşit din ţară nici măcar până în Ungaria sau Bulgaria.
            Românii cu dare de mână se vor putea asocia şi îşi vor putea deschide companii în Canada care să se ocupe cu mineritul în România. Va fi la vedere, nu va mai conta opoziţia unora pentru salvarea Roşiei Montana, Certej s.a. Loc este pentru mulţi ţinând cont că avem zeci de perimetre auro-argentifere şi polimetalice. Dacă va fi vreo opoziţie din partea vreunei autorităţi a statului, curţile de arbitraj private îşi vor face datoria şi îi vor despăgubi pe întreprinzătorii româno-canadieni. Pentru un comision onorabil către firmele de avocatură desemnate să facă demersurile legale, este suficient să-ţi declari intenţia şi vei încasa sume considerabile. O oportunitate rară pentru românul de rând şi o reţetă sigură de succes şi îmbogăţire rapidă. Întreaga ţară se va transforma într-un Eldorado, iar căutătorii de aur vor fi mai mulţi decât argonauţii plecaţi în căutarea lânii de aur. Cianurile, bazinele de decantare şi evaporare, poluările vor fi doar nişte note de subsol care vor trebui plătite de cei neinteresaţi de o astfel de afacere. Va fi raiul pe pământ … românesc.
            O altă oportunitate de afaceri va fi exploatarea petrolului şi a gazelor de şist şi a şisturilor bituminoase. Exploatarea din Câmpurile Alberta din Canada sunt un bun exemplu de afacere profitabilă. Proiectul BRUA va fi de un real folos în transportul hidrocarburilor obţinute, permiţând şi racordarea exploatării cărbunelui prin combustie subterană (gazeificarea cărbunelui). Toată ţara va fi împânzită de sonde de foraj şi de platforme unde se va realiza fracturarea hidraulică. Mirajul gazelor de şist americane va fi împământenit în România. În această degringoladă şi goană dupa hidrocarburi vor fi vizate şi proprietăţile politicienilor de la nivel local şi central. Va fi ca un fel de răzbunare. Vor răsări sonde în oraşe şi în păduri, mai multe decât erau înainte pe stema steagului comunist. Va fi o adevărată binefacere pentru mediul investiţional româno-canadian. Poluarea va fi un cuvânt desuet, fără vreo semnificaţie practică sau juridică, fără o contabilizare a efectelor. Agricultura poluată nu va fi în stare să despăgubească interesul pentru această afacere, dar nu va conta atât timp cât o mare parte a industriei se va dedica efortului logistic presupus de dezvoltarea sectorului extractiv.
            O oportunitate de dezvoltare pe termen scurt pentru comunităţile locale va fi înfiinţarea de companii româno-canadiene care să se ocupe cu exploatarea masei lemnoase. Profitabilitatea va fi maximă în detrimentul unor companii consacrate. Pe termen scurt, brazii de Crăciun vor fi importaţi din ţări cu orientare ecologistă. Pe termen lung, se vor elimina şi aceste importuri datorită imixtiunii islamice. Sintagma “codru-i frate cu românul” va fi asimilată cu un avorton, pentru că este mult mai important profitul corporaţiei romano-canadiene.
            De o susţinere europeană vom beneficia şi la înfiinţarea de firme româno-canadiene care să se ocupe cu depozitarea deşeurilor de orice fel. Întreaga Europă va pune umărul la acest tip de afacere ce se va derula pe plaiurile mioritice. Pădurile defrişate vor fi înlocuite cu mormane de gunoi. Mirosul de câmp înflorit va fi înlocuit cu mirosurile pestilenţiale ale gunoaielor. Pentru că banii n-au miros. Ca şi compensaţie vom putea importa aer curat din Canada, aşa cum se procedează în zonele intens poluate din China.
            O dezvoltare fără precedent va cunoaşte şi transportul aerian între România şi Canada. Traficul zilnic aerian va depăşi traficul cu metroul bucureştean între staţiile Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei. Turismul de afaceri româno-canadian va depăşi turismul recreativ către alte destinaţii. Iar o mare parte din profiturile obţinute din alte activităţi vor fi dedicate turismului.
            Deschiderea unei firme româno-canadiene va permite cu subsidiara din România să aibă doar cheltuieli în timp ce reprezentanţa canadiană va avea doar profit. Bugetul statului român nu va mai conta atât timp cât toate profiturile vor fi externalizate. Pentru pacea socială se va asigura un venit minim garantat pensionarilor. Mai greu va fi cu pensiile speciale, dar apetenţa pentru afaceri va compensa îndatoririle statului.
            Câteva milioane de europeni s-au opus semnării tratatelor TTIP şi CETA. Şi valonii. Cred că politica dâmboviţeană este dezamagită de amânarea ratificării acordului CETA, cu toate clauzele sale secrete. Este inadmisibil ca o mână de oameni să se opună prosperităţii clasei politice.
            Avem nevoie de CETA. Sau nu?

Sursa foto: http://canadians.org/blog/european-union-trade-ministers-discuss-ceta-today


 Doru Apostol

vineri, 14 octombrie 2016

Cartea Junglei

Cartea Junglei în Sibiu

            Rudyard Kipling nu a fost sibian şi nu a scris Cartea Junglei în Sibiu. Dar Sibiul scrie o nouă versiune a acestei cărţi, cu poze şi emoţii.
            Vă amintiţi de tigrul Shere Khan, din filmul Cartea Junglei (1967)?


            Ei bine, a fost împuşcat în 13 decembrie 2011.


            Dar prestaţia ursului Baloo din acelaşi film v-a înveselit?


          Ei bine, l-au împuşcat şi pe el în 12 octombrie 2016.


            Să înţeleg că urmează Mowgli?


            Dosarul penal deschis în urma evenimentului din 12 octombrie 2016 îi vizează şi pe vânătorul care a împuşcat ursul şi pe cel care a dat ordinul? S-au încălcat cumva prevederile Legii 258/2013 articolul 6 aliniatul 2? S-a încălcat cumva regimul de folosire al armelor de vânătoare? Ordinul de a împuşca ursul se poate asimila cu instigarea (art. 368 alin. 2 şi 3 CP)?
            Mulţumiri autorităţilor implicate în aceste represalii. Pentru cei care distrug habitatul ursului şi pentru braconieri ce metode represive sunt prevăzute? Sau tranchilizantele sunt doar pentru opinia publică?


Doru Apostol


duminică, 2 octombrie 2016

Cuminţenia Pământului

Cuminţenia Pământului este poporul român


            S-a adunat peste un milion de euro. FOARTE MULT!!! În contul de donatii nu trebuia să se adune nimic. Poate doar suta de euro din partea Federaţiei Ruse. De ce?
            Pentru că actualii guvernanţi şi politicieni subvenţionează corporaţiile străine pentru “crearea de locuri de muncă” unde salariul e minimul pe economie. Şi vorbim de zeci de milioane în cazul fiecărei investiţii. Pe lângă scutiri de taxe, externalizarea profitului, facilităţi fiscale …
            Pentru că actualii guvernanţi şi parlamentari discută despre scăderea (era să spun eliminarea?!) redevenţelor pentru extracţia de hidrocarburi onshore şi offshore (din platforma continentală a Mării Negre). Şi e vorba despre sute (dacă nu miliarde) de euro anual în detrimentul statului şi poporului român, dar în favoarea “investitorilor străini”. Dar noi suntem Cuminţenia Pământului, pentru că nu comentăm nimic. Aceeaşi tendinţă este şi pentru redevenţele din mineritul auro-argentifer şi polimetalic (Roşia Montană, Certej, Roşia Poieni …)
            Pentru că actualii guvernanţi şi parlamentari transformă pădurile României într-un teren de paintball, unde singura culoare va fi sângele faunei luate în cătarea puştii. Iar verdele pădurii se va estompa pe măsură ce defrişarea continuă în slujba “investitorilor “ de provenienţă austriacă, ţară unde ecologia este un modus vivendi. Dar noi suntem Cuminţenia Pământului, cu simptome de daltonism (nu vedem roşu şi n-o să mai vedem nici verdele în curând).
            Pentru că actualii guvernanţi şi parlamentari ne oferă o piatră (Cuminţenia Pământului pe care vor să o răscumpărăm) la schimb cu terenurile pe care ni le cumpără străinii. “Noi vrem pământ” nu mai strigă ţăranii, ci “investitorii străini”.


            Pentru că actualii politicieni ne oferă o singură alternativă în următoarea campanie electorală: USL = PSD + UNPR + PNL + PDL + ALDE + PMP + PRU + … Ecologiştii, USR-iştii şi oricine altcineva nu trebuie să tulbure Cuminţenia Pământului.
            Cuminţenia Pământului nu are voie să se revolte în faţa corporatismului, a migraţiei islamice, a lobby-ului ostentativ LGBT, a abuzurilor bancare, TTIP şi CETA. Cuminţenia Pământului trebuie să rămână ca o stană de piatră.
            Prostituatele primesc bani pentru serviciile prestate, dar Cuminţenia Pământului plăteşte şi prestează. Este interesant cum suntem convinşi să ne prostituăm pe banii noştri spre satisfacţia politicienilor şi a “investitorilor străini”. Populaţia trebuie să plătească, aşa cum a făcut de fiecare dată. Tot populaţia a plătit şi pentru EADS, Microsoft, Bechtel, CFR, flotă, Sidex, privatizări ş.a. Aţi auzit pe vreunul dintre marii evazionişti sau cu conturi offshore să doneze? S-au recuperat prejudiciile celor care au fost trimişi în închisoare sau achitaţi? Fii cuminte!
            Suntem asaltaţi de prinţi şi prinţese. Dar aţi auzit de vreun deţinător de sânge albastru să doneze pentru Cuminţenia Pământului? Nu, pentru că ei au mâini doar pentru luat, nu şi pentru dat. Şi mai au multe revendicări. Şi o propunere de lege în aşteptare pentru subvenţionarea unei case regale. Am scris “casă regală” cu litere mici pentru că în scurt timp vor urma şi alte “case regale”, ceea ce va însemna că nu va mai fi vorba despre un substantiv propriu, ci despre un substantiv comun. Pentru că noi nu facem discriminări, nu-i aşa?
            Când îţi vine copilul de la şcoală îl întrebi dacă a învăţat ceva, dacă a fost creativ sau original? Nu. Îl întrebi: “Ai fost cuminte?”
            - Cititorule, tu ai fost cuminte?
            - Eu, da. Eu sunt Cuminţenia Pământului.
            Sloganul “Brâncuşi e al meu” trebuie înlocuit: “Cuminţenia Pământului sunt eu”.


Doru Apostol