luni, 2 decembrie 2013

DEMOCRATIA A MURIT!

Intervenţia de la Pungeşti este sfârşitul democraţiei româneşti

            Cu ani în urmă era o reclamă care spunea "Dormi linistit, FNI veghează pentru tine". Contextul economic şi politic nu s-a schimbat, doar că acum politicienii veghează pentru noi. Pe faţă, în timp ce atunci erau usor disimulaţi.
            Eu nu blamez jandarmii. Ei doar au primit ordin să disperseze manifestanţii şi să însoţească utilajele "marilor investitori". Probabil că nu va mai trece mult până vor fi şi morţi. Dar ce contează când "200 de oameni se opun celor 20 de milioane". La fel a fost şi la Flămânzi în 1907. Şi la fel va fi la fiecare punct de lucru al "marilor investitori". Ce contează că se vor opune alţi 200 de oameni la Băile Felix? Ce contează că se vor mai opune alţi 200 de oameni la Moşna? Ce contează că se vor mai opune alţi 200 de oameni la Vama Veche şi Costineşti? Ce contează că se vor mai opune alţi 200 de oameni la Roşia Montană? Ce contează dacă vor fi răniţi şi morţi de fiecare dată sau măcar o dată? Contează ce vor "marii investitori" şi politicienii. A, şi să nu uit - cele 20 de milioane (minus 200 de la Pungeşti, minus 200 de la Băile Felix, minus 200 de la Roşia Montană, minus ...)
            O mai veche dilemă punea o întrebare: e vinovat degetul care apasă pe trăgaci sau creierul care dă comanda? Deci, cum spuneam, nu blamez jandarmii. Doar că îmi aduc aminte de un proverb: "Peştele de la cap se împute şi se curăţă de la coadă". S-ar putea spune că am început să curăţăm peştele de la coadă prin eliminarea Rezistenţei de la Pungeşti. Şi o să-i eliminăm pe cei 200 de câte ori e nevoie. Până când? Până se va ajunge la o altă concluzie cu privire la politicieni şi "marii investitori". Dar până atunci ne îndreptăm într-o direcţie pe care nu ne-o spune nimeni: AFARĂ CU TOŢI ROMÂNII DIN ROMÂNIA. Şi când spun români, mă gândesc şi la români, şi la unguri, şi la saşi, şi la ţigani, şi la evrei şi la oricine are domiciliul în România, indiferent de naţionalitate, sex, religie, orientare politică, situaţie materială. De ce? Pentru că ţara asta este a politicienilor, care s-au şi opus proiectului Roşia Montană în comisia parlamentară. Tot politicienii s-au opus exploatărilor de gaze de şist prin fracturare hidraulică în campania electorală. Cum se va realiza aceasta? Prin expropieri în interesul "marilor investitori", prin regionalizare şi federalizare, prin vânzarea terenurilor agricole către străini (persoane fizice şi juridice), prin interzicerea manifestaţiilor de orice fel, prin manipularea cu ajutorul presei şi a televiziunilor, prin aprobarea de legi favorabile politicienilor şi "marilor investitori".
            Ce sens are o democraţie? Ce rost ar mai avea o meritocraţie ca în Islanda? Suntem doar 200 care ne opunem celor 20 de milioane. Şi la Termopile erau mai mulţi (300 de spartani). Noi suntem 200 de anarhişti, hipsteri, oameni fără căpătâi. Şi care subminăm economia naţională şi statul de drept. Merităm să fim împuşcaţi precum soţii Ceauşescu. Pentru binele celor 20 de milioane. Comuniştii erau mici copii pe lângă cei care ne conduc acum.
            Democraţia a murit! Nici măcar nu merită să o mai îngropăm. O vom lăsa să putrezească
pe câmpul de la Pungeşti.
            Trăiască Jandarmeria Română. Trăiasca mult iubita clasa de politicieni care ne conduc pentru binele nostru. Şi merităm, căci suntem 20 de milioane.
            Cei 200 de la Pungeşti sunt doar pierderi colaterale. Astfel, pentru ca noi ceilalţi să putem dormi liniştiţi. Politicienii veghează pentru noi.
            Şi să nu uităm că suntem în Decembrie. Pentru poporul român este o lună cu multe semnificaţii:
            - 1 Decembrie 1918 - Marea Unire;
            - 30 Decembrie 1947 - abdicarea Regelui Mihai;
            - 22 Decembrie 1989 - "Revoluţia Română";
            - 25 Decembrie 1989 - judecarea şi executarea soţilor Ceauşescu;
            - 2 Decembrie 2013 - MOARTEA DEMOCRAŢIEI ROMÂNEŞTI.
           
            A MURIT REGELE! TRĂIASCĂ REGELE!